Personalitatea este răsplătită la cote înalte

0
243
bani

Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă femeile este de a se face remarcate şi de a se simţi confortabil în compania bărbaţilor, motiv pentru care aleg îşi pună în valoare personalitatea. Din acest motiv, unele dintre ele aleg îşi pună în valoare caracterul aparte prin comunicarea cu cei mai mulţi clienţi, care sunt încăutare de distracţie, de petrecere a timpului liber într-un mediu plăcut şi de a relaţiona în aceeaşi măsură, în posibilitatea de a construi o relaţie stabilă, cum se întâmplă şi în cazul Lucky Studio.

E timpul te faci remarcată!

Pentru întreg personalul este format doar din doamne şi domnişoare, cel mai bun mediu ca acestea se facă remarcate îl constituie comunicarea între ele, împărtăşirea de idei, sfaturi şi tehnici de relaţionare şi abordare a clienţilor, încât cele mai mari bonusuri se obţină individual. Deşi pare o muncă de succes, aceasta din urmă este cea mai bună cale de a spune feminitatea este apreciată prin bonusuri care doar la Lucky Studio Iaşi se pot acorda, astfel încât domnişoarele sau doamnele primesc bonusuri importante la angajare, în funcţie de tipul de contract semnat.

Pentru personalitatea înseamnă mai mult decât a zâmbi, cele mai multe modele îşi primesc banii zilnic, cu sume cuprinse între 300 şi 800 de lei, la care se adaugă un bonus de angajare încă din prima zi, urmat de un bonus în funcţie de perioada contractului, bonus cuprins între valoarea de 1.720 lei pentru o lună şi până la 38.880 lei bonus pentru angajare pe o perioadă de trei ani.

Femeile-creatoare de putere

Se spune femeile în această lume constituie totul, în spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică, este ideal ca şi clienţii se simtă valorificati, se simtă implicaţi, cel puţin din punct de vedere emoţional. Pentru acest domeniu este relativ nou, cele mai multe femei sunt de părere zâmbetul este cel care contează, urmat de o atitudine pozitivă, de flexibilitate, de noi subiecte de discuţie, de întreţinerea unei relaţii pline de pasiune, sau învăluite în mister, încât personalitatea acestora determine propriul succes şi propriul bonus de fidelizare.

Implicarea afectivă are un impact major în stabilirea unor relaţii pe termen lung cu cei mai mulţi clienţi, încât ei sunt cei care au nevoie de un moment de relaxare după o zi aglomerată la birou sau la muncă şi necesită o îngrijire adecvată sarcinilor. Pentru este o lume condusă de femei, bărbaţii sunt cei mai răsfăţaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ