Ca model de videochat la Lucky Studio, mă simt ca într-o nesfârșită vară, cu zile însorite

0
278
Lucky Studio

 

 

       M-am trezit într-o dimineaţă cu dorinţa puternică de a schimba ceva în viaţa mea. Mi se părea că este ceva ce nu funcţionează şi mă ţine pe loc, eram foarte nemulţumită. Îmi doream foarte mult să fac ceva în legătură cu asta, dar nu ştiam ce.

Navigând pe internet, am dat fără să vreau pe un link care ducea către un articol de videochat. În articol scria despre beneficiile acestuia şi despre angajări în domeniu. Numele studioului care făcea aceste angajări era Lucky Studio, iar norocul meu a fost că era chiar din Iaşi. Iniţial, m-am mirat că nu am ştiut despre acest videochat. Dar eu nu ştiam despre niciun studio, de fapt, pentru că am fost mult prea distrasă şi indiferentă înainte. Tocmai acest lucru am vrut să-l schimb: indiferenţa şi nepăsarea care mă trăgeau în jos.

Lucky Studio m-a făcut să vreau să ajung sus, să ţintesc către obiective mari, care să îmi aducă mulţumire. Era de ajuns să îmi propun un lucru, pentru că de restul se ocupa Lucky Studio. Pentru fiecare dorinţă a mea, studioul era lângă mine la realizarea sa. M-a bucurat să văd că există cineva care chiar se preocupă de viitorul şi binele meu. Dacă până acum nici măcar eu nu mă preocupam, nu mă aşteptam să fie cineva care o face.

Dar Lucky Studio mi-a arătat că valorez foarte mult şi că nu trebuie să-mi las calităţile să dispară. Cu aceste calităţi, studioul m-a ridicat pe un piedestal, dându-mi câştiguri nemaipomenite. Tot ce trebuia să fac era să îmi doresc asta şi să le permit celor de la studio să intre în viaţa mea şi să mă înveţe tot ce trebuie să ştiu.

Am început cu un contract de o lună, dar după terminarea sa, mi-am dorit să evoluez cu Lucky Studio. Aşadar, am semnat contractul de 3 ani, al cărui bonus de angajare a fost 38.880 de lei, cu suma de 10.000 de lei direct în mâna mea.

Avantajele multiple de care am beneficiat m-au ajutat mult, dar eu mi-am dorit altceva. Mi-am dorit să îmi formez o altă personalitate, să devin o altă persoană, de nerecunoscut. Deşi, nu neg că banii şi bonusurile m-au atras. Adică, cu câte 480 de lei pe zi, şi bonusuri între 300 şi 3.000 de lei, nu aveam cum să nu mă simt bine.

După doar un an de experienţă, am devenit stăpână pe mine, independentă, elegantă şi radiantă, cu scopuri definite. Mi-am propus să am case, maşini şi propriile afaceri. Ştiu că le pot avea alături de studio. Zilele mele sunt pline de soare cu Lucky Studio.

 

      

 

LĂSAȚI UN MESAJ